Doamne ajută! Mă numesc Constantin Cozac, locuiesc în oraşul Călan, judeţul Hunedoara, România, sunt cântăreţ bisericesc la Biserica Ortodoxă cu hramul  "Sfântul Apostol Andrei" din parohia Călan 2, judeţul Hunedoara şi, în continuare, vă supun atenţiei câteva rânduri.

Pe acest sait veţi găsi, într-o prezentare simplă şi concisă, slujbele care se săvârşesc în cursul unei săptămâni în bisericile ortodoxe de enorie (deci nu slujbele săvârşite în bisericile mari, catedrale şi mănăstiri, unde acestea se săvârşesc zilnic), editate în format .doc, sau .docx şi PDF, cu respectarea întocmai a indicaţiilor din Anuarul Liturgic şi Tipiconal pentru anul în curs. Astfel, veţi găsi: Vecerniile din serile de miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică (în general fără Litie, deoarece după binecuvântarea pâinilor și împărțirea lor către credincioși, aceștia, dar și preotul, nu ar trebui să mai mănânce nimic până a doua zi după Sfânta Liturghie, lucru greu de realizat în practică), Vecerniile din ajunul marilor sărbători şi din serile marilor sărbători, Utreniile (atât cu Canoanele de rugăciune, cât şi fără Canoane) şi Sfintele Liturghii ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare din  duminici şi din sărbătorile înscrise cu Cruce roşie în calendarul creştin-ortodox, Liturghiile Darurilor înainte sfinţite ale Sfântului Grigorie Dialogul din perioada Postului Mare, Pavecerniţele mari din primele cinci zile ale Postului Mare şi altele.

Sub titlul slujbei, veţi vedea un chenar negru în care este scris cu litere albe "DESCĂRCAŢI...", şi urmează denumirea slujbei ce urmează a fi descărcată. Accesând acest chenar se va descărca în device-ul dumneavoastră (telefon mobil, tabletă, laptop, PC) slujba dorită, pe care, apoi, o veţi putea deschide cu Microsoft Office, sau cu o altă aplicaţie similară, şi citi/cânta ca de pe un prompter, fără a fi nevoiţi să căutaţi prin mai multe cărţi de cult, pe care, unii dintre dumneavoastră, poate nici nu le aveţi la strană, sau le aveţi în ediţii foarte vechi. Marea majoritate a textelor liturgice redactate de mine provin din cele mai noi ediţii ale cărţilor de cult folosite la slujbe şi sunt scrise cu diacriticele limbii române. De asemenea, fiind editate şi în format .doc, pot fi modificate din punct de vedere al formatului, conţinutului, fontului şi mărimii literelor, sau corectate, după dorinţa, ştiinţa şi obişnuinţa fiecăruia.

Am rugămintea, pentru cei interesaţi desigur, să păstraţi în calculatorul dumneavoastră toate slujbele pe care le descărcaţi, pentru probabilitatea în care eu nu voi mai putea să le editez. Având şablonul fiecărei slujbe în parte, veţi putea să le editaţi fiecare dintre dumneavoastră cu foarte mare uşurinţă, bineînţeles atâta timp cât va mai exista tehnologia necesară.

Am făcut precizările de mai sus pentru cei care accesează prima dată acest sait şi care s-ar putea să nu înţeleagă de ce a fost creat şi pe cine ar putea ajuta.

Iată mai jos, în câteva cuvinte, cum am ajuns la redactarea slujbelor în format electronic.

Din anul 2015 am început să cânt în corul pe patru voci al Bisericii Ortodoxe Streisângeorgiu-Călan, județul Hunedoara, învățând astfel cântările Sfintei Liturghii, varianta compusă de Nicolae Lungu. Apoi, în anul 2016, am început să particip și la slujba Utreniei, în strană, învățând după ureche, de la cântărețul titular, glasurile cunțane (aşa cum se cântă în Transilvania), dar nimic despre rânduiala acestei slujbe, deoarece cantorul (cum i se spune în Ardeal) nu-mi indica decât ce și când să cânt. La începutul anului 2017, cântărețul a plecat pentru o perioadă din țară, astfel că am rămas singur la strană.

Pentru a mă descurca, am cumpărat Anuarul Liturgic și Tipiconal și, cu răbdare, am început să învăț tipicul slujbelor care se săvârșesc în Biserică, ajutat şi îndrumat, fireşte şi de preotul paroh, vrednicul de pomenire părinte protopop Antonie Budiul, trecut la Domnul în anul 2021. Am descărcat de pe internet glasurile cunțane interpretate de grupul Psalmodia Transylvanica al Mitropoliei Clujului și Feleacului (le găsiţi pe YouTube sub denumirea "Anastasimatarul Transilvan), precum și toate cărțile de cult, sau cu caracter religios ortodox, de pe Scribd și de pe alte saituri de profil (Catavasierul, Ceaslovul Mare, Octoihul Mare și Mic, Mineiele, Liturghierul, Triodul Mare și Mic, Apostolul, Penticostarul, Sfânta Evanghelie, Slujbele Sfinților Români, etc. în ediții mai vechi, sau mai noi, cum le-am găsit) și am început să studiez și să învăț să cânt glasurile bisericeşti şi multele derivaţii ale acestora. Ulterior, am cumpărat pentru strană toate cărțile de cult în edițiile cele mai recente.

Întrucât îmi era destul de greu să cânt din mai multe cărți deodată, pentru că, ba săreau paginile, cărțile fiind noi, ba cădeau semnele de carte, și eram pus în situația jenantă de a improviza până găseam iarăși textul potrivit, m-am gândit să redactez pe calculatorul personal toate slujbele care trebuiau săvârşite în cursul săptămânii care urma şi astfel am ajuns la formatul pe care îl vedeţi.

În sfârșit, la un moment-dat, Dumnezeu, care lucrează prin oameni, mi-a dat ideea de a împărtăși și cu alți cântăreți bisericeşti munca pe care o făceam, astfel că în urmă cu doi ani am creat acest site simplu, pe care, după cum vedeţi, postez slujbele pe care le editez pentru săptămâna liturgică care urmează. După denumirea saitului "Slujbe ortodoxe", veţi găsi două subtitluri: "Pagina de start" (de pe care puteţi să descărcaţi slujbele) şi "Contact" (de pe care puteţi citi cele scrise aici şi puteţi accesa datele mele de contact).

Începând cu data de 1 decembrie 2020 m-am mutat într-o parohie nou-înfiinţată, Parohia Călan 2, judeţul Hunedoara, sub ascultarea părintelui paroh Stanciu Sergiu Nicolae, care a primit şi sarcina de a definitiva lucrările de construcţie, începute în urmă cu 12 ani, la noua biserică a Oraşului Nou Călan. De aceea, pe pagina de start veţi vedea şi câteva precizări referitoare la stadiul lucrărilor  de construcţie a bisericii, la necesarul de fonduri băneşti pentru finalizarea acestora şi la donaţiile făcute pe acest sait de oameni cu suflet mare şi bun.

Vă doresc tuturor sănătate şi bună sporire duhovnicească şi materială! 


Mă puteți contacta:

la telefon mobil: 0724.256.545, pe care am și WhatsApp